Varza mai scumpa decat capra

Unul dintre alimentele de baza ale romanilor s-a scumpit de 5 ori in aceasta toamna. Varza romaneasca a ajuns sa coste 2,5 lei kilogramul (12 NOIEMBRIE). De vina, spun producatorii, este seceta din vara, care a facut prapad in culturi si a injumatatit productia. Daca in anii trecuti, din cauza pretului scazut, taranii isi lasau varza sa putrezeasca pe camp sau o dadeau la animale, in aceasta toamna, mancarea saracului a devenit o delicatesa pentru multi romani.
Stivele imense de varza care, in alti ani, isi asteptau musteriii pana cand cadea inghetul, au ramas o amintire. In piata centrala din Slobozia, varza se gaseste greu si la preturi care ii lasa fara cuvinte pe cumparatori. Pentru ca este putina, oamenii stau cu ochii pe vanzatori de teama sa nu ramana cu butoaiele goale in aceasta iarna. Cumpara insa mai putin si pleaca acasa cu sacosele pe jumatate goale. Comerciantii dau vina pe seceta, care a distrus recoltele. Nu doar seceta este de vina pentru productia scazuta din acest an. Multi agricultori au renuntat sa mai cultive varza, dupa ce, in anii trecuti, pretul, la producator era de doar 20 bani pe kg, iar in piete abia daca ajungea la 50 de bani.

Economic, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published.