Conservele pentru iarnă ne vor costa scump anul acesta. Producția de gogoșari a fost compromisă de secetă și dăunători. Mulți fermieri sunt nevoiți să arunce mai mult de jumătate din recoltă. Chiar și așa, producătorii ajung să își vândă marfa pe nimic samsarilor. În localitatea Maia din Ialomița, fermierii plâng dupa investițiile făcute. Cultura de gogoșari, care promitea producții foarte bune, a fost invadată de un vierme (1 OCTOMBRIE 2016).
În celalalt capăt al județului, la Mihail Kogălniceanu, altul este necazul fermierilor. Seceta a afectat o mare parte din recoltă.
Direct din câmp, gogoșarii se vând cu cel mult un leu si 50 de bani, însa până la piață prețul crește chiar și de două ori și asta din cauza samsarilor.
Și concurența din afară le încurcă socotelile fermierilor români.
Pentru un hectar cultivat cu gogoșari investițiile ajung la 10.000 lei.