Strigătul disperat de ajutor al unei mame

Caz cutremurător in Ialomița. O mamă disperată strigă după ajutor (5 OCTOMBRIE 2016). Băiatul ei este lăsat să moară în chinuri chiar de medicii care ar fi trebuit sa-l ajute sa traiască. Tânărul de 27 ani suferă de două boli genetice incurabile care îi provoacă dureri groaznice. În urmă cu un an i-a fost prescrisă morfină pentru a-l ajuta să suporte mai ușor suferința, însa acum medicii din Slobozia refuză să-i mai administreze acest tratament. Disperată, mama tânărului vrea sa dea Ministerul Sănătății și pe medici în judecată pentru că îi refuză fiului ei dreptul la viață.

Coșmarul Steluței Petrache a început în urmă cu 10 ani, când băiatul ei a fost diagnosticat cu două boli rare si extrem de grave, screloză laterală amiotrofică și boala oaselor de sticlă. Starea de sănatate a tânărului s-a agravat continu în ultimii trei ani. Student la Facultatea de sociologie de la Galați, Cătălin a început să scadă brusc în greutate, iar acum cântărește doar 30 kg , este imobilizat la pat și depinde de aparate și medicamente. Cei doi s-au mutat de curând de la Râmnicu Sărat la Slobozia, însă medicii de aici refuză să-i prescrie morfină, medicament recomandat de doctorii din Buzău și pe care tânărul îl ia de aproape un an.

În toți acești ani, mama lui Cătălin spune că a avut de luptat nu doar cu bolile fiului său, ci și cu nepăsarea celor din sistemul de sănătate. A fost trimisă de la o ușa la alta, plimbată de la o instituție la alta fara ca cineva să-i ofere o mână de ajutor. Disperată, doborâtă de durere, femeia speră să găsească sprijin în al doisprezecelea ceas. Singurele surse de venit sunt indemnizația de însotițor, puțin peste 900 lei și pensia de handicap al fiului de 340 lei. Din acești bani trebuie să plătească chirie, utilități , medicamente și hrană. Își dorește ca fiul ei să poată fi internat într-un centru paleativ unde să primească îngrijirile necesare.

Neputincioasă, femeia privește îngrozită cum fiul ei pierde în fiecare zi lupta cu viața.

Eveniment, Sanatate, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>