Case îngropate sub nămeți

În inima viscolului și a gerului, în Siberia românească, în Bărăgan, după furtuna de zăpadă, oamenii se luptă cu nămeții cât casa (12 IANUARIE 2017). O imensitate albă de omăt le-a înghițit cu totul gospodăriile. De sub munții de zăpadă nu se mai zăresc nici gardurile, nici curțile și nici grajdurile cu animale. Oamenii abia se strecoară pe potecile făcute în omătul până la streașină și se roagă să nu mai ningă prea curând. În satele din estul județului Ialomița, aflate în bătaia viscolului, mai mulți bătrâni au avut nevoie de ajutorul autorităților pentru a ieși din casele prinse în strânsoarea zăpezii.

Câteva case mai încolo, mamaia Tinca a avut și ea nevoie de ajutorul sătenilor ca să iasă la lumină din tonele de zăpadă care i-au îngropat casa.

Alții încearcă să repare stricăciunile lăsate în urmă de viscolul cumplit. Sub greutatea tonelor de zăpadă, unele acoperișuri au cedat.

Rău a fost și în satul vecin, la Luciu. De sub nămeții uriași de zăpadă care i-au înghițit cu totul gospodaria, tanti Lenuța încearcă să ajungă la cele căteva găini pe care le mai are. Locuiește singură la marginea satului, iar viforul îi face viața grea în fiecare iarnă.

Deși nu mai ninge, pe multe drumuri județene și comunale se circulă cu dificultate din cauza vântului care spulberă zăpada.

Meteorologii au anunțat noi valuri de ninsori și viscol pentru săptămâna viitoare.

Social, Stiri, Vreme

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>