PSD mizează pe Ion Măiță la Primăria Amara

Social-democrații și-au lansat oficial candidatul pentru primaria orașului Amara la alegerile din 11 iunie (21 MAI 2017). Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă de sărbătoare în prezența a peste 200 de membri și simpatizanți PSD. Alături de Ion Măiță, propunerea PSD pentru funcția de primar al orașului Amara, s-au aflat parlamentarii social demorcați de Ialomița dar și invitați de la centru. Printre ei, Mircea Titus Dobre, ministrul turismului și Robert Negoiță, primarul sectorului 3 al capitalei, care au vorbit despre proiectele de modernizare ale stațiunii susținute de guvernul Grindeanu și despre mândria de a locui într-un oraș modern.

Victor Moraru, președintele Consiliului Județean Ialomița, fost primar la Amara a amintit realizările celor 16 ani de mandat ca edil al orașului stațiune și a subliniat importanța continuarii programelor europene începute aici.

Ion Măiță are 48 de ani, este de profesie mediator, este căsătorit și are doi copii. El spune că s-a înscris în cursa electorală din dorința de a continua modernizarea localității prin accesarea de fonduri europene, dar și pentru a fi mai aproape de oameni în încercarea de a găsi, împreună cu ei, soluții la problemele comunității.

Parlamentarii PSD de Ialomița și-au arătat încrederea că Ion Măiță este omul potrivit pentru primăria Amara

Campania electorală pentru alegerile locale parțiale din 11 iunie va începe vineri, 26 mai.

Politica, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>