Baie sub cerul liber în prima zi din an

După cheful de Revelion și mesele îmbelșugate, mișcarea a fost pentru mulți remediul pentru a reveni la greutatea de dinainte de sărbători. Și pentru că vremea din prima zi a anului a fost una de primăvară, zeci de oameni s-au bălăcit ore în șir, sub cerul liber, pe malul Dunării. Pentru mulți turiști, bazinele improvizate cu apă termală de lângă Hârșova a fost locul ideal pentru a petrece Ziua de Sfântul Vasile. Din cauza mirosului puternic de sulf, oamenii au botezat această bază de tratatment din pădure, Băile Puturoasa. Cele două bazine de ciment au fost pline încă înainte de ivirea zorilor (1 IANUARIE 2018).

Aceste familii au venit tocmai din Focșani pentru a petrece prima zi din an în SPA-ul din mijlocul naturii. Au parcurs sute de kilometri pentru a ajunge pe malul Dunării, unde au încins grătarul și au făcut băi în apa termală.

Chiar dacă sunt nevoiți să se schimbe în mașini sau după copacii din pădure, turiștii spun că puterea vindecătoare a apei îi face să treacă peste aceste neajunsuri. Cei mai mulți dintre ei s-au bălăcit până la lăsarea întunericului.

Izvoarele termale de la Hârșova au fost descoperite în urmă cu mai bine de o jumătate de secol. Testele au arătat că apa are indicații terapeutice pentru afecțiuni reumatice, ginecologice, dermatologice și neurologice.

Social, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>