Primele recolte din solarii, grăbite de iarna blândă

În plină iarnă serele și solariile sunt pline de legume, iar fermierii muncesc de zor pentru ca ridichiile, salata și ceapa verde, loboda și verdețurile pentru drob să ajungă pe tarabe înainte de Paște. Anul acesta sărbătoarea cade la începutul lui aprilie, așa că munca a început cu două săptămâni mai devreme. Iarna blândă i-a ajutat pe fermieri care până acum au făcut economii importante, fiindcă nu a fost nevoie să încălzească serele. Asta înseamnă că și prețurile trufandalelor de primăvară vor fi mai mici decât în ceilalți ani.

Nicolae Ilie are în Amara peste 6000 metri pătrați de solarii. Primele legume pot fi deja recoltate, în timp ce altele abia acum sunt semănate.

Temperaturile ridicate din această iarnă au făcut ca plantele să se dezvolte frumos și să crescă mai repede decât în anii trecuți. Asta le-a cam încurcat socotelile legumicultorilor, care se văd nevoiți acum să iasă cu marfa pe piață și cu o lună mai devreme decât au preconizat.

Nelu Roman din localitatea Munteni Buzău are un solar plin cu salată gata de recoltat peste trei săptămâni. Dacă ar fi fost o iarnă cu temperaturi normale, plantele ajungeau să fie culese tocmai la jumătatea lui martie, adică cu o lună mai târziu.

Și semințele pentru răsaduri au fost plantate mai devreme anul acesta.

Mai devreme vor ajunge în piețe și primele flori din această primăvară.

Fermierii se tem de înghețurile din primăvară, care le-ar putea aduce pierderi serioase.

Economic, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>