Un israelian investește în educația copiilor din Ialomița

Pregătirea a 60 de elevi din trei școli ialomițene, susținută de un om de afaceri israelian. Programul s-a adresat elevilor cu vârste cuprinse între 14 și 16 ani și a avut drept scop îmbunătățirea competențelor de comunicare în limba engleză a copiilor. Elevii de la Școala Generală din Ciulnița, Liceul Pedagogic „Matei Basarab” și Colegiul Național „Mihai Viteazul” au primit certificatele de acreditare într-un cadru festiv în prezența omului de afaceri din Israel și a părinților.

Shimon Kashti deține la Ciulnița o fabrică de hrană pentru animale și de trei ani se implică în susținerea financiară a pregătirii copiilor din localitate. Anul acesta a inclus însă în programul său și copii de la două școli din Slobozia.

Elevii au participat la sesiuni care au conținut dezbateri pe teme de actualitate cum sunt politica sau economia. Programul a fost moderat de un administrator din Marea Britanie care a coordonat în paralel grupuri de elevi din România și Israel.

Pentru anul viitor, omul de afaceri israelian intenționează să extindă programul și să sponsorizeze pregătirea a 120 de elevi din Ialomița.

Educatie, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>