Ferma de porci Căzănești-blocată, pierderi uriașe

Strigăt disperat de ajutor al proprietarilor celui mai mare complex de porci din Ialomița. Activitatea fermei din Căzănești a fost blocată în urmă cu trei săptămâni, când într-o localitate vecină a fost descoperit un focar de pestă porcină africană. De atunci, unitatea nu a mai putut livra abatoarelor niciun porc. Pentru că nu mai au spații, scroafele sunt forțate să avorteze, iar porcii, care au ajuns la greutatea optimă de livrare, sunt hrăniți restictiv. În acest fel le este încetinită creșterea, altfel animalele riscă să nu mai încapă în boxe.

Pentru a-și salva afacerea, proprietarii au luat măsuri drastice de biosecuritate. În fiecare săptămână este împrăștiată soluție dezinfectantă din elicopter peste complex, iar accesul în fermă a fost restricționat.

Proprietarii complexului de porci din Ialomița fac un apel disperat către autorități să obțină o derogare de la Uniunea Europeană prin care zona de supraveghere în jurul fermelor să fie redusă la 5 km, iar carnea să poata fi livrată pe piața internă.

La Combinatul Agrisol din Căzănești sunt peste 80.000 de porci. Unitatea deține și exemplare valoroase care depășesc 15.000 euro bucata. Dacă virusul ar pătrunde în fermă, pagubele ar ajunge la peste 30 de milioane de euro, iar 300 de oameni ar rămâne fără un loc de muncă.

Social, Stiri