Proiectele primăriilor, finanțate prin A.D.I. Ialomița

Consiliul Județean Ialomița vine în sprijinul primăriilor și acordă finațare pentru dezvoltarea localităților din județ. În acest scop a fost creat Programul Județean de Dezvoltare Locală, care își propune să susțină proiectele autorităților locale privind dezvoltarea infrastructurii de interes local. Pentru a accesa aceste fonduri a fost creată Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Primele șase proiecte au fost deja semnate (1 NOIEMBRIE 2018).

Cu banii obținuți de la Consiliul Județean, edilii vor moderniza străzile, vor îmbunătăți serviciul de salubritate sau vor realiza reparații la sediile primăriilor. Cofinanțarea în aceste proiecte este de minim 10% . Suma maximă acordată este de 200.000 lei în cazul primăriilor din mediul rural și 300.000 lei pentru cele din mediul urban.

Prin acest program, Consiliul Județean pune la dispoziția unităților administrativ teritoriale din județ 5 milioane de lei. Dincolo de acordarea finanțărilor necesare dezvoltării localităților pe care le conduc, programul îi ajută pe primari să capete experiență în accesarea fondurilor europene.

Edilii mai pot depune cereri de finanțare prin Programul Județean de Dezvoltare Locală până la sfârșitul lunii decembrie. Suma rămasă disponibilă pentru anul 2018 este de aproximativ 4 milioane de lei.

Administratie, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>