Raed Arafat la bilanțul ISU

Pompierii din Ialomița și-au prezentat raportul de activitate pentru anul 2018. La bilanț a fost prezent și secretarul de stat Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgențe. Acesta a felicitat echipa ISU Ialomița pentru munca depusă și le-a spus pompierilor că, în contextul înmulțirii fenomenelor meteo extreme, situațiile în care vor fi solicitați să intervină vor fi tot mai multe. Pentru a face față unor astfel de provocări este nevoie de o dotare pe măsură (22 IANUARIE 2019).

O altă provocare o reprezintă personalul de intervenție în cazuri de urgență. În următorii ani vor fi ieșiri masive din sistem prin pensionare, așă trebuie asigurată înlocuirea salvatorilor.

Anul trecut pompierii ialomițeni au fost solicitați la aproape 9000 de intervenții. Cele mai multe cazuri au fost de acordare a primului ajutor medical.

Fie că au stins incendii, au salvat oamenii si animale sau au scos apa din gospodăriile populației, pompierii au fost mereu acolo unde oamenii au avut nevoie de ei.

La bilanțul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență au participat și autoritățile locale.

Pentru prevenirea situațiilor de urgență în 2018 au fost desfășurate peste 1600 de activități, dintre acestea peste 1200 au fost exerciții de alarmare, evacuare și intervenție la locul de muncă.

Administratie, Eveniment, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>