Anunț CAS Ialomița – Drepturile și obligațiile asiguraților

Drepturile asiguraților:
• să aleagă furnizorul de servicii medicale, precum şi casa de asigurări de sănătate la care se asigură, în condiţiile Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătățiiși ale contractului-cadru multianual;
• să fie înscrişi pe lista unui medic de familie pe care îl solicită, dacă îndeplinesc toate condiţiile legii, suportând cheltuielile de transport dacă opţiunea este pentru un medic din altă localitate;
• să îşi schimbe medicul de familie ales numai după expirarea a cel puţin 6 luni de la data înscrierii pe listele acestuia, cu excepţia situaţiilor prevăzute în Contractul-cadru;
• să beneficieze de pachetul de servicii de bază în mod nediscriminatoriu, în condiţiile legii;
• să beneficieze de rambursarea tuturor cheltuielilor efectuate pe perioada spitalizării cu medicamentele, materialele sanitare şi investigaţiile paraclinice la care ar fi fost îndreptăţiţi fără contribuţie personală, în condiţiile impuse de contractul-cadru;
• să efectueze controale profilactice, în condiţiile stabilite prin contractul-cadru;
• să beneficieze de servicii de asistenţă medicală preventivă şi de promovare a sănătăţii, inclusiv pentru depistarea precoce a bolilor;
• să beneficieze de servicii medicale în ambulatorii şi în spitale aflate în relaţie contractuală cu casele de asigurări de sănătate;
• să beneficieze de servicii medicale de urgenţă;
• să beneficieze de unele servicii de asistenţă stomatologică;
• să beneficieze de tratament fizioterapeutic şi de recuperare;
• să beneficieze de dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive;
• să beneficieze de servicii de îngrijiri medicale la domiciliu;
• să li se garanteze confidenţialitatea privind datele, în special în ceea ce priveşte diagnosticul şi tratamentul;
• să aibă dreptul la informaţie în cazul tratamentelor medicale;
• să beneficieze de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate în condiţiile legii.
• Asiguraţii care optează să beneficieze de unele servicii medicale acordate de furnizorii privaţi care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate, în regim de spitalizare continuă, ambulatoriu clinic de specialitate şi ambulatoriu paraclinic, pot plăti o contribuţie personală pentru a acoperi diferenţa dintre tarifele serviciilor medicale acordate de furnizorii privaţi şi tarifele suportate din bugetul FNUASS decontate de casele de asigurări de sănătate.
• Contribuţia personală pentru fiecare categorie de serviciu medical este afişată pe pagina de internet a furnizorilor privaţi de servicii medicale şi se plăteşte în mod direct de către asiguraţi cu acordul prealabil în scris al acestora.
• Prin contractul-cadru se stabilesc serviciile medicale pentru care asiguraţii plătesc contribuţie personală, modalitatea şi condiţiile acordării acestora, precum şi procedura de stabilire a nivelului contribuţiei personale.

  Obligaţiile asiguraţilor pentru a putea beneficia de drepturile prevăzute de lege
• să se înscrie pe lista unui medic de familie;
• să anunţe medicul de familie ori de câte ori apar modificări în starea lor de sănătate;
• să se prezinte la controalele profilactice şi periodice stabilite prin contractul-cadru;
• să anunţe în termen de 15 zile medicul de familie şi casa de asigurări asupra modificărilor datelor de identitate sau a modificărilor referitoare la încadrarea lor într-o anumită categorie de asiguraţi;
• să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului;
• să aibă o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
• să achite contribuţia datorată fondului şi suma reprezentând coplata/contribuţia personală, în condiţiile legii;
• să prezinte furnizorilor de servicii medicale documentele justificative care atestă calitatea de asigurat;

Anunturi, Sanatate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *