Voluntari în vremuri de coronavirus la Perieți

Dragostea pentru semeni într-o perioadă extrem de dificilă pentru noi toți a mobilizat la Perieți zeci de voluntari dornici să le vină în ajutor celor aflați la nevoie. La apelul primăriei din localitate au răspuns peste 30 de persoane de toate vârstele care au înțeles cât de importantă este implicarea fiecăruia pentru a depăși cu bine această situație critică și s-au oferit voluntari.

Aceștia se îngrijesc în mod special de bătrânii care nu mai au pe nimeni și de familiile cu mulți copii. În apropierea Sărbătorii Floriilor, voluntarii au împărțit peste 100 de meniuri cu mâncare caldă bătrânilor singuri din cele cinci sate ale comunei.

Elena și Mirela sunt printre primele persoane care au răspuns apelului autorităților locale de a-i ajuta pe cei din jur. De aproape două săptămâni, cele două voluntare străbat satele comunei și încearcă să-i ajute pe oameni să treacă mai ușor peste această perioada de restricții. Pe lângă alimente și medicamente, voluntarii încearcă să le aline celor singuri tristețea cu o vorbă bună și o încurjare.

Prin gesturile de omenie de care dau dovadă, voluntarii reușesc să aducă o rază de speranță în sufletele celor bolnavi și singuri.

Voluntarii din Perieți vor fi alături de localnici și de Sărbătorile Pascale.

Administratie, Social, Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published.