Iluminat public și sisteme de supraveghere video în 4 comune prin A.D.I. Ialomița

Iluminat stradal și sisteme de supraveghere video sunt investițiile finanțate de Consiliul Județean Ialomița pentru patru dintre primăriile din județ. Fiecare dintre cele patru proiecte este finanțat cu câte 200.000 lei, sumele acordate fiind obținute prin Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița. Dacă primăriile din Mărculești și Miloșești sunt la cel de-al treilea proiect derulat cu fonduri prin programul judetean de dezvoltare locală, primăria Drăgoiești este la cel de al doilea, iar cea din Gheorghe Lazăr la primul proiect. La Mărculești și Drăgoiești, unitățile administrative teritoriale vor instala, cu banii primiți prin ADI Ialomița, sisteme de supraveghere video, fapt ce va contribui la creșterea siguranței locuitorilor celor două comune.

Primăriile din Gheorghe Lazăr și Miloșești vor moderniza sistemul de iluminat public prin instalarea de lămpi cu led, mult mai eficiente și economice.

Durata de finalizare a celor patru proiecte este de 6 și respectiv, 12 luni.

Programul judetean de dezvoltare locală funcționează pe principii europene de repartizare a sumelor. În cei 3 ani de la debut, în cadrul acestuia, primăriile din județ au depus peste 90 de proiecte.

Administratie, Stiri