Policlinica Spitalului Județean de Urgență Slobozia va fi modernizată. Clădirea în care funcționează ambulatoriul va fi reabilitată cu bani europeni. Vor fi înlocuite instalațiile termice, electrice și sanitare, montate uși și ferestre noi, va fi construită o scară nouă de acces, iar interiorul cabinetelor va fi renovat. În acest fel, ialomițenii vor beneficia de servicii medicale de calitate, la standarde europene.
Valoarea proiectului este de peste 16 milioane de lei, suma reprezentând fonduri europene.
În fiecare an, peste 100.000 de pacienți din tot județul Ialomița sunt consultați în cele 22 de cabinete medicale de specialitate.Ca urmare a acestor investiții, numărul consultațiilor va crește semnificativ.
Modernizarea ambulatoriului este unul din cele 4 mari proiecte care urmăresc îmbunătățirea infrastructurii medicale la nivelul județului susținute de Consiliul Județean Ialomița. Construirea unui bloc operator, modernizarea, dotarea și extinderea clădirii spitalului și a Unității de Primiri Urgențe însumează investiții de peste 30 de milioane de euro prin PNDL și de la Uniunea Europeană.