Speranțe pentru recolte bune la grâu și rapiță

După un an în care seceta a produs pagube imense în agricultură, fermierii speră la producții bune anul acesta. Culturile semănate în toamnă s-au dezvoltat ca la carte. Au avut apă din belșug, iar vremea, mai rece decât în mod normal, a ținut departe dăunătorii. În Bărăgan, lanurile cultivate cu rapiță s-au colorat în galben. Dacă anul trecut, aproape toată suprafața semănată cu această cultură a fost compromisă în Ialomița din cauza secetei extreme, acum fermierii speră la producții de peste 4 tone la hectar.

Nicolae Sitaru a semănat cu rapiță 600 de hectare în localitatea Orezu. Fermierul spune că este pentru prima dată în ultimii 5 ani când se așteaptă la producții bune la această cultură.

Speranțe pentru recolte mari sunt și la grâu.

Fermierii speră ca producțiile promițătoare de anul acesta să îi ajute să recupereze o parte din pierderile suferite anul trecut din cauza secetei.

Fermierii au încheiat și semănatul de primăvară și speră la recolte bune și la porumb și floarea soarelui.

Economic, Stiri