Ultimele trei contracte de finanțare pentru cele 60 de proiecte depuse în acest an de primăriile din județ la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Ialomița au fost semnate. Sumele acordate de Consiliul Județean în cadrul Programului Județean de Dezvoltare Locală vor fi folosite de edilii din Amara, Țăndărei și Gârbovi pentru modernizarea unor drumuri și parcuri comunale și pentru dotarea unor servicii din subordinea primăriilor (5 OCTOMBRIE 2021).
Sumele au fost acordate în acest an în funcție de numărul de locuitori al localitatilor care au depus proiecte la ADI Ialomita.
Valoarea totală a celor 60 de proiecte derulate prin ADI Ialomița depășește 33 de milioane de lei. Mai mult de jumătate din acestă sumă, mai exact 18 milioane de lei, o reprezintă finanțarea acordată primăriilor de Consiliul Județean Ialomița, iar peste 15 milioane de lei sunt contribuția unităților administrativ teritoriale la realizarea proiectelor de modernizare a localităților din Ialomița.