Primii 35 km din DJ 201 (tronsonul Coșereni-Orezu) au fost modernizați

Ialomița are încă 35 de kilometri de drumuri județene modernizate. Primul tronson din DJ 201 a fost recepționat. Acesta pornește de la intersecția DN2 Coșereni și traversează comunele Borănești, Bărcănești, Axintele și ajunge la Orezu. Pentru șoferi, porțiunea de drum modernizată reprezintă o alternativă mai scurtă și mai puțin aglomerată la cele două drumuri naționale: DN 2 și DN 2A, care leagă București de Slobozia.

În urma modernizării suprafața carosabilă a ajuns de la o lățime de 6 metri la una de 8 metri.

Investiția în valoare de peste 85 de milioane de lei a fost finanțată prin PNDL și bugetul județului Ialomița. Cei 35 de kilometri de drum județean modernizați au fost finalizați în 18 luni.

Peste 10.000 de localnici vor beneficia de această investiție.

Până la finalul anului 2024, Ialomița nu va mai avea nici un metru de drum județen din pământ sau din piatră, dau asigurări autoritățile. În urmă cu 2 ani, în județ existau 100 de km de astfel de drumuri, însă în prezent pe unele dintre ele se lucrează, iar altele sunt în curs de finanțare.

Administratie, Stiri