Și în comuna Ion Roată, Ziua Națională a României a fost sărbătorită cu multă bucurie și emoție. Mândria de a fi români a răzbătut din cântecele, poeziile patriotice și dansurile populare interpretate cu mult talent de elevii școlilor din comună pe scena căminului cultural din localitate. Îmbrăcați în straie populare sau purtând pe ei steagul tricolor, copiii au încântat publicul cu un spectacol de zile mari.
Și pentru că România înseamnă, dincolo de limbă ,istorie, tradiții, și meșteșuguri practicate în trecut de strămoși, edilii au invitat la sărbătoarea Marii Uniri de la Ion Roată, un olar. Îmbrăcat în straiele dacilor, meșterul le-a arătat copiilor cum mânile sale transformă lutul în adevărate obiecte de artă decorate cu simboluri sfinte ale neamului.
Primarul Marinică Cazacu este convins ca identitatea noastră națională poate fi păstrată doar dacă tinerele generații sunt educate în spiritul dragostei față de țară și înaintași, iar asta, consideră edilul, este o datorie a fiecăruia dintre noi.