Sărbători de Paște cu multă bucurie și speranță pentru o mamă care își crește singură cele șase fiice. Femeia a primit ajutor nesperat de la oameni cu suflet mare, care impresionați de povestea lor, n-au ezistat să le vină în sprijin și să le ofere de sărbători un strop de nădejde.
Larisa are 14 ani și este cea mai mare dintre cele șase surori. După ce își termină de făcut lecțiile, fetița își ajută mama la treburile casnice și are grijă de surorile mai mici.
Larisa, Ștefania, Ramona, Ionela, Simona și Alesia au avut parte anul acesta de cel mai frumos Paște din viața lor. Fetele, care locuiesc împreună cu mama lor într-o căsuță modestă din Misleanu, au primit în dar hăinuțe noi, ghiozdane și rechizite, jucării, alimente, dulciuri și hrană caldă. Toate au fost oferite de o fundație umanitară din Slobozia.
Cele șase surioare trăiesc într-o singură cameră cu pereții nefinisați și plini de mucegai. Ca să aibă ce le pune pe masă, mama muncește cu ziua pe unde găsește, însă e tot mai greu să se descurce. Cheltuielile au crescut, iar venitul completat cu banii din alocațiile fetelor este tot mai insuficient pentru traiul de zi cu zi. Ajutorul primit înainte de Paște le-a înseninat sufletele și le-a dat încrederea că minunile există.
Impresionați de povestea celor șase surioare au fost și mai mulți localnici, oameni de afaceri și cadre didactice din comuna Perieți. Pe lângă darurile oferite de Paște, aceștia vor construi din temelii o casă nouă pentru cele șase surioare.
Modeste și pline de respect, fetele au mulțumit pentru darurile primite și au promis că vor învăța și mai bine la școală pentru ca viitorul lor să fie unul plin de împliniri.