Viitorul Platonești, campioană județeană la fotbal juniori, liga a 5-a, seria 1

Au fost momente de mare bucurie pe stadionul din Platonești. De Ziua Internațională a Copilului, echipa de fotbal juniori din localitate a obținut victoria în meciul cu AS Gloria Gura Ialomiței. Astfel, fotbaliștii de la AS Viitorul Platonești sunt câștigătorii seriei întâi din cadrul campionatului județean de fotbal Liga a V a. Deși temperaturile de peste 30 de grade Celsius le-au dat ceva bătăi de cap jucătorilor, meciul s-a dovedit unul intens cu multe momente frumoase de joc.

Victoria obținută cu 2 la 1 împotriva celor de la Gloria Gura Ialomiței le-a adus jucătorilor de la Viitorul Platonești cupa, medaliile și tricourile de campioni.

Tinerii fotbaliști au fost răsplătiți pentru performanța lor și de primarul Florinel Negraru. Edilul i-a felicitat pentru întregul efort depus pe teren pe parcursul campionatului și i-a asigurat de toată susținerea sa și pe viitor.

Sport, Stiri