Briana Gușu, din Galați, este câștigătoarea Trofeului Tinereții Amara 2026

Trofeul Tinereții de la Amara a ajuns la ediția cu numărul 58, iar festivalul a readus în Grădina de Vară atmosfera competiției care lansează tineri artiști încă din anii ’60. În finala din acest an au întrat 12 concurenți din județele Galați, Suceava, Ialomița, Brașov, Cluj și Constanța și din capitală.

Pentru ediția din acest an, organizatorii au introdus elemente noi precum acompaniamentul integral live, asigurat de Vibe Orchestra și un concept orientat spre dezvoltarea artistică a participanților, cu pachete profesionale de producție muzicală pentru laureați. Festivalul a fost dedicat compozitorului Horia Moculescu, în semn de recunoaștere a contribuției sale la muzica ușoară românească.

După o finală strânsă, Trofeul Tinereții a fost câștigat de Briana Gușu din Galați, care a convins juriul prin interpretare, tehnică și expresivitate.

Cele două seri ale festivalului au fost completate de recitalurile invitaților. Antonia a deschis programul cu un show modern, iar trupa Vunk a încheiat ediția duminică seara,într un concert care a ridicat publicul în picioare.

Administratie, Cultura, Eveniment