Săptămâna verde la Școala Gimnazială Bucu

Săptămâna verde a fost pentru elevii de la Școala Gimnazială “Sfântul Ierarh Nicolae” din Bucu o adevărată provocare. Copiii au învățat despre ecologie, reciclare , refolosire și au plantat pomi și flori în curtea școlii. Timp de o săptămână, elevii au schimbat sălile de clasă cu mediul înconjurător. Au mers în excursii, au aflat informații importante despre apă, ca izvor al vieții, și au înțeles nevoia protejării naturii.

Ultima zi din Săptămâna verde a fost și cea mai animată. Ajutați de părinți și dascăli, elevii și-au folosit imaginația și creativitatea și s-au costumat în tot felul de presonaje, de la prințese și zâne, la roboți, cosmonauți, albinuțe și crocodili. Au folosit pentru costume materiale reciclabile. Cartoane, materiale textile, plastic, ziare sau folie de aluminiu, toate au fost transformate în adevărate creații vestimentare ingenioase și pline de culoare.

Pe rând, fiecare personaj a defilat și a urcat pe podium, într-o inedită paradă a costumelor eco.

Educatie, Stiri