Criticul și istoricul de artă Pavel Șușară a susținut la Slobozia conferința cu tema “Brâncuși, între Orient și Occident”. Evenimentul cultural a fost organizat de Centrul Cultural “Ionel Perlea” pentru a marca Zilele Culturii Naționale.
Pavel Șușară a vorbit publicului despre artă ca instrument complex de cunoaștere și cercetare a lumii și a naturii umane în opera lui Brâncuși, despre originalitatea creației artistice a marelui sculptor român , despre cele două realități prezente în operele sale, eroismul antic greco-roman specific artei occidentale de până la el și spiritualitatea, realitatea de dincolo de material, caracteristică artei răsăritene. Opera lui Brâncuși, cu adevărat inovatoare, descrie nu doar forma exterioară, ci și esența lucrurilor, fapt ce o face originală și inimitabilă.
Potrivit lui Pavel Șușară, geniul lui Brâncuși a schimbat privirea într-o operă de artă de pe masa pe energie, de pe materie pe lumină și de pe gravitație pe imponderabilitate.
Opera lui Brâncuși a revoluționat sculptura și a influențat generațiile de artiști care i-au urmat stabilind standardul în sculptura modernistă.